<日本語(Japanese)> <English> <Français> <Deutsch>

 <Italiano> <Español> <Català> <Nederlands> 

 

Mesaj către toate persoanele din lume care continuă să se preocupe de soarta locuitorilor din Fukushima 

 

În toată viața mea niciun an nu mi s-a părut mai dificil decât 2021, la zece ani distanță de accidentul nuclear de la centrala Fukushima Dai-Ichi : am avut în permanență senzația de-a fi mușcată de frigul glacial al unei ierni prea lungi. E adevărat că anul trecut am și pierdut succesiv cinci prieteni foarte apropiați. 

În momentul accidentului, toți aveau în jur de cincizeci și ceva de ani și locuiau în Fukushima. Chiar dacă este imposibil de-a demonstra vreo legătură între acest accident și moartea lor, nu pot să nu mă gândesc la această eventualitate. Și nu sunt singura, multe persoane din jurul meu gândesc la fel ca mine. 

 

Începând cu anul trecut, conducerea județului Fukushima, precum și mass media au decis o schimbare radicală de direcție : acum nu mai e vorba de-a se ocupa de realitatea dramatică provocată de accidentul nuclear și care durează, ci de-a milita pentru « reconstrucția » județului, de-a acționa numai și numai pentru punerea în practică a acestui obiectiv. 

În ciuda propagării Covid, ni s-a impus de-o manieră autoritară incredibilă desfășurarea cu orice preț a Jocurilor Olimpice de la Tokyo. Mai mult decât atât, J-Village, satul olimpic, punctul de plecare a flăcării olimpice, fusese  folosit înainte ca baza pentru locuințele de serviciu ale personalului de la centrala nucleară. În plus, în aprilie 2021 guvernul a aprobat proiectul de deversare în mare a unei cantități enorme de apă radioactivă provenită de la centrală, și asta în ciuda numeroaselor voci care s-au ridicat contra acestei decizii, atât în Japonia, precum și în alte țări. 

 

Însă cel mai grav lucru sunt problemele cu care se confruntă tinerii. Pentru a-i înlocui pe vechii locuitori evacuați și care refuză să revină în localitățile lor de dinainte de accident, guvernul a alocat în 2021 suma de 1,8 miliarde de yeni (13,9 milioane de euro) în scopul de a-i ajuta pe noii sosiți să se instaleze în cele 12 comune decretate după accident ca fiind « zone de evacuat ». În mod concret, este vorba de alocarea unei prime de instalare de 2 milioane de yeni (15500 de euro) pentru fiecare familie mutată recent în aceste comune. 

Pe de altă parte, la numai 4 km de la centrala nucleară, pe gazonul Centrului pentru Memoria Accidentului, o firma locală de turism organizează diverse activități pentru a-i atrage pe liceeni, studenți și tineri muncitori : mese, nopți de observare a stelelor, cursuri de yoga etc.  

De asemenea, într-un ritm din ce în ce mai intens, «reuniuni de dezbateri » destinate tinerilor sunt organizate de către Ministerul Mediului sau de către alte organisme, pe teme precum deversarea apei radioactive în mare sau reutilizarea pământurilor contaminate. Aceasta îmi pare mai degrabă o punere în scenă pentru a manipula spiritele. 

În ceea ce privește « Micul manual despre radioactivitate », difuzat începând cu 2011 în toate școlile primare și gimnaziale din țară de către Ministerul Educației, ultima sa versiune reduce de o manieră considerabilă paragrafele consacrate pericolelor radioactivității sau a chestiunilor despre responsabilitate. În anexă, figurează în schimb câteva pagini care laudă inofensivitatea apei contaminate de la centrala Fukushima Dai-Ichi. 

 

Pe 27 ianuarie anul acesta, 6 tineri care aveau între 6 și 16 ani în momentul accidentului și care acum suferă de cancer tiroidian au depus plângere contra TEPCO, întreprinderea care operează centrala Fukushima Dai-Ichi. Ei cer să se facă lumină  în ceea ce privește legătura directă între accidentul nuclear și declanșarea cancerului de care suferă. De altfel, comisia de experți însărcinată să evalueze ancheta sanitară făcută către autoritățile județene pe acest subiect refuză într-una de-a recunoaște fie și cea mai mică legătură de cauză-efect între cei doi factori. 

Tinerii reclamanți cer ca această cauzalitate, dacă va fi recunoscută la sfârșitul procesului, să conducă la instaurarea unui sistem de ajutor pentru toți ceilalți bolnavi de cancer tiroidian post-accident, pacienți ce se confruntă cu aceleași suferințe ca și ei.  

Aceasta ar putea reprezenta o licărire de speranță în ceea ce privește viitorul lor. În timp ce consecințele accidentului sunt din ce în ce mai mult evitate și că discursul oficial face referire numai la « reconstrucție », a fost nevoie de curajul extraordinar al acestor tineri pentru a intenta un asemenea proces. Lansez aici un apel către toți adulții pentru a-i sprijini prin toate mijloacele pe acești tineri.  

 

 În calitate de victimă a accidentului nuclear, rezidând în Fukushima, am fost profund șocată de propunerea Comisiei Europene de anul acesta de a include energia nucleară în taxonomia verde. Chiar dacă nuclearul civil are o așa-zisă utilizare « pacifică » a atomului, chiar dacă se vrea construirea unor reactoare mici, tehnologia folosită rămâne aceeași ca în cazul fabricării bombelor atomice. În toate etapele sale, producția de energie nucleară nu se poate face decât cu prețul iradierii personalului și a riveranilor. Se privilegiază câștigarea unei puteri mai mari în detrimentul celor slabi: iată, după părerea mea, starea de spirit care guvernează astăzi industria nucleară.  

În afară de asta, omul, care nu stăpânește în totalitate siguranța și securitatea în acest domeniu, este incapabil și să găsească o soluție la problema « tratamentului » deșeurilor nucleare.  

În sfârșit, este clar că instalațiile nucleare dăunează grav mediului înconjurător. Pentru toate aceste motive, noi refuzăm să considerăm această energie ca fiind « verde » sau « curată ». 

 

Pe de altă parte, un număr din ce in ce mai mare de țări ratifică Tratatul pentru interzicerea armelor nucleare. A venit momentul de-a spune « adio » de asemenea și producerii de energie nucleară.  

 

În ciuda vremurilor tulburi pe care le trăim și a tuturor dificultăților cu care ne vom confrunta în viitor, trebuie să continuăm să avansăm împreună pas cu pas, susținuți de solidaritatea semenilor noștri care continuă lupta în toate colțurile lumii.    

 

Fukushima, martie 2022  

 

Ruiko MUTO  

«Femeile din Fukushima contra nuclearului»,

delegată a părții reclamante în procesul intentat contra conducerii TEPCO  

http://hidanren.blogspot.de/ 

http://kokuso-fukusimagenpatu.blogspot.com/p/blog-page_5112.html